Persoane interesate

duminică, 27 septembrie 2009

August 1, 2007

Sunt cam multe la care sa va ganditi, nu-i asa? Este timp, dragii mei (dar, sincer, nu mult), de a decide ceea ce vreti. Oricare ar fi alegerea voastra, o voi onora si, daca aveti nevoie de ajutor, cereti si vi se va da!



Matei: Impreuna cu urari de iubire vine si salutul meu de bun ramas pentru o vreme. Mama mea, Bob si familia lor de caini se muta in alta parte, iar calatoria, pregatirile pentru mutare si colaborarea la o carte ca parte a unei misiuni extinse vor ocupa tot timpul mamei pentru o perioada nedefinita. Va rog deci sa nu mai trimiteti e-mail-uri, deoarece casuta de mail este plina: in timpul lunilor trecute a avut prea putin timp sa raspunda la e-mail-uri. Cei din luna martie vor avea prioritate.



Dumnezeu si cu mine am discutat despre faptul ca acesta este timpul potrivit pentru ca El sa va vorbeasca pe aceasta cale si pentru a-i acorda spatiu acestei comunicari, dar si ca sa raspund la doua subiecte foarte importante din mail-urile voastre, le voi comenta pe scurt numai pe acestea.



Primul se refera la ingrijorarile cu privire la ordinul executiv al presedintelui Bush care permite arestarea dizidentilor ce se impotrivesc politicii lui militare si confiscarea proprietatilor lor. Cand puneti acel ordin in contextul a ceea ce stiti din mesajele noastre: expunerea crescanda prin internet a dovezilor de inselaciuni si nelegiuiri ale Administratiei) si faptul ca majoritatea media este silita sa raporteze, datorita constientei in crestere si strigatelor de furie ale oamenilor obisnuiti, puteti vedea ca FRICA este intentia reala a acelor disperati care au conceput acel plan. Ei stiu ca nu exista nici o posibilitate de reusita in legatura cu o acoperire pe scara larga. Cu toate acestea, vor incerca sa prinda in capcana niste indivizi ca “demonstratie” intr-o incercare de a crea frica in randul populatiei. Va indemnam SA NU VA FIE FRICA! Amintiti-va ceea ce v-am spus si anume ca o multime de informatii, inclusiv pe internet, sunt false si create cu intentia de a induce FRICA. Incredeti-va in intuitia voastra in legatura cu ceea ce este adevarat si ceea ce nu este si sa NU VA FIE TEAMA de planuri sau evolutii negative care vor aparea. V-am spus, de asemenea, ca inca de la nastere sunteti bine pregatiti sa treceti peste toate hopurile. Totul in lumea voastra se misca in concordanta cu energia investita in ea si orice este bazat pe intuneric are in fata o existenta scurta si fara viitor.

In al doilea rand, si in legatura cu ceea ce am spus mai sus: evenimentele cunoscute ca “Aprindeti Reteaua” (“Fire the Grid”) si “7-7-7” si-au atins atat de bine scopul, incat Pamantul straluceste incredibil in profunzimea luminii pe care ati generat-o impreuna cu binevoitoarea noastra familie spatiala. Lumina care curge catre Pamant din miliarde de locuri din Univers si care se amesteca cu a voastra a atins standarde fara precedent si, desi s-ar putea sa nu inmoaie cele mai incrancenate inimi si minti, intensitatea transmuta manunchiurile de intuneric ramase si transforma fostele fortarete, in fortarete ale Luminii.



Dumnezeu nu necesita cuvinte de introducere de la mine, asa ca acum va las cu asigurarea ca eu si nenumarate alte suflete in spirit si in trup va insotim plini de bucurie si iubire, la fiecare pas in Era de Aur a Pamantului.

_______________________________________________



DUMNEZEU: Draga Matei, si mie mi-ar placea sa cred ca sunt destul de cunoscut fara nici o introducere, dar cu siguranta este bine sa-ti multumesc pentru politetea cu care m-ai lasat sa-ti preiau locul si tie, draga mea Suzy, pentru timpul tau in aceste zile incarcate.



Deci, buna dimineata tuturor copiilor mei iubiti! Chemati-ma pe orice nume vreti – va voi raspunde tuturor. Multi dintre voi se intreaba unde sunt in timp ce atat de multe atrocitati se intampla in lumea voastra. Sunt aici sa va spun ca sunt exact acolo unde am fost din Ziua Intai a acestui Univers: PESTE TOT – si am ceva de spus in legatura cu asta.



Pentru inceput, oricat de paradoxal ar parea, pretutindeni singura constanta este schimbarea. Lumea voastra este plina de schimbari mai mari ca oricand – si va asigur ca nu va doriti altceva! Multi dintre cei care au simtit nevoia de a face schimbari o fac cu incredere, dar, pentru unii dintre voi, iesirea din zona familiara produce frica. “Ce se va intampla daca imi schimb locul de munca sau resedinta, sau chiar partenerul? O, NU, sa nu trebuiasca sa-mi schimb si convingerile?!” Veti merge inainte cu ceea ce alegeti sa experimentati – asta se va intampla. Este chiar asa rau ca veti schimba rutina si veti continua Aventura Vietii pentru care ati semnat inainte de nastere?



Desigur, nu pentru toti este nevoie sa-si schimbe cariera sau partenerul ori sa se mute cu casa, dar multi dintre voi AVETI NEVOIE sa va schimbati convingerile. Iata-le pe primele doua: credeti ca (1) individualitatea voastra inseamna ca sunteti separati de toti ceilalti si (2) Eu sunt superputerea cosmica ce controleaza totul. Sunteti categoric fiinte individuale, dar, de asemenea, sunteti o parte inseparabila din Mine si din toti ceilalti de peste tot si NOI TOTI facem ca lucrurile sa se intample in acest Univers.



Hmmmmmm! Deci sunteti ceva mai mult decat credeati si poate ca eu nu sunt chiar atat de important, pana la urma! Nu e chiar asa, dragii mei. SUNTEM, impreuna, o incredibila centrala de forta, cu potential infinit si etern! Deci, da, ar fi bine sa credeti ca EU SUNT atotputernic! Si nu este din cauza ca va controlez – pentru ca nu o fac. Este pentru ca voi si toata viata din Univers sunteti FIINTA mea in toate formele in care va traiti experienta: in mod colectiv, noi SUNTEM acest Univers!



Mai am multe de spus despre convingeri, dar hai sa vorbim despre de ce nu va controlez, care ce se aseamana mult cu ideea ca las ca oamenii buni sa sufere. Iata cum stau lucrcurile: Creatorul, conducatorul cosmosului – asta inseamna toate universurile – v-a dat liber arbitru pentru a va exprima ceea ce doriti si ne-a dat noua, conducatorilor universului, o lege pe care trebuie sa o respectam: “Legea liberului arbitru”. Nu sta in calea alegerilor facute de partile sufletului tau! Eoni mai tarziu, Creatorul a facut o exceptie de la regula: “Fara razboaie nucleare”, deci acum, noi, conducatorii, avem autoritatea de a opri orice incercari in aceasta privinta.



In rest, totul depinde de alegerile voastre si, de fapt, aceasta este o baza excelenta pentru multiplele vieti din Universul nostru. Daca va abateti de la calea pe care ati ales-o in contractul sufletului – acele intelegeri pe care le faceti inainte sa va naste, pentru a putea evolua dincolo de acel stadiu al evolutiei – nu pot interfera cu asta si nici nu ati vrea sa o fac. Daca dreptul vostru din nastere, de a lua propriile decizii, s-ar evapora deodata si as incepe sa va controlez vietile, cred ca as auzi urlete de protest.



Totusi, am ceva de spus si in aceasta privinta. Creatorul a pus grijuliu o portita de scapare in acea lege a liberului arbitru, care ma lasa sa pun constiinta ca ingredient al sufletelor voastre – si asta este ceea ce va tine pe calea cea dreapta, daca doriti acest lucru. Ca si cu toate celelalte, este alegerea voastra sa ii dati atentie sau sa o ignorati. Constiinta contine un avertisment: Ignora-ma si voi disparea! Deci, exact cum nu veniti cu copii ale contractelor sufletului, nu veniti nici cu mandate pentru constiinta. Aveti instinct, intuitie, inspiratie si simt al onoarei – acestea sunt alte ingrediente pe care le-am pus in suflete, pentru a va ajuta sa stiti ceea ce este bine si ceea ce este rau pentru voi.



Dar – uneori un “dar” este necesar, si acesta este unul mare – ceea ce ati putea crede ca este necesar ar putea fi daunator si invers. Nu stiti in mod constient ce anume este scris in contractul vostru si, mai mult decat atat, ce este in contractul altcuiva. Contractul vostru este parte a angajamentului dinainte de nastere, facut de sufletele care vor sa fie intr-o viata “a da-si-a-lua” a experientelor impartasite. Intelegerile asigura oportunitati de evolutie pentru fiecare suflet, asa ca puteti observa ca toate sunt situatii “castig-castig”.



Deci ganditi-va la asta: voi (sau ei) alegeti sa fiti la un capat sau altul al intamplarilor “negative” si voi (sau ei) ati (au) facut-o dintr-unul din urmatoarele doua motive, fiecare dintre ele asigurand experiente care echilibreaza alte vieti - iar echilibrul este esential pentru cresterea spirituala. Unu: voi (sau ei) aveati (aveau) nevoie sa simtiti cum este sa indurati o viata plina de greutati si altii s-au oferit sa asigure circumstantele care va (sau le) permitea acest lucru. Doi: “Am fost acolo, am facut asta” si de data asta voi (sau ei) sunteti (sunt) voluntarii. Puteti numi aceasta karma – dar sa nu interpretati aceasta oportunitate de a obtine echilibrul ca o recompensa sau ca o pedeapsa pentru voi sau pentru oricine altcineva.



Inca ceva ce trebuie sa stiti despre acele angajamente este ca iubirea neconditionata este baza pe care TOATE sufletele isi ocupa rolurile lor diferite. Din iubire, unii sunt de acord sa fie “cei duri” pentru aceia care aleg “calea cea grea” – am explicat motivul pentru acest tip de experienta de du-te vino. Cert este ca ati fost blocati pentru numai eu stiu cat timp in aceaste urcusuri si coborasuri ale celei de-a treia densitati, unde inselaciunea, tirania, violenta si coruptia sunt parte integranta a vietii de zi cu zi. Sunteti satui pana in gat de toate astea, asa ca de data asta alegeti – din nou! – sa iesiti din ea (dimensiunea a treia) si, credeti-ma, nu ati vrea sa ma implic in aceasta decizie si sa fac ceva ca sa ramaneti in ea. Nici nu aveti idee despre efectul de domino care s-ar crea daca m-as amesteca doar in cateva vieti, indiferent cat de bune ar fi intentiile mele! Si, oricum, nu-mi este permis sa fac asta.



Deci, unii dintre copiii mei nu sunt pe Pamant pentru a-si incheia karma – sau, daca preferati, spuneti-i acestei legi universale, Gratie Divina – ei sunt acolo pentru a va AJUTA pe voi, ceilalti, sa o faceti. Si ar fi bine sa fiti recunoscatori ca sunt de acord sa-si paraseasca temporar familiile si locurile natale din taramurile inalte, pentru a va ajuta sa va indepliniti alegerea de dinainte de nastere, de a avea de-a face cu cea de-a treia densitate si de a termina traiul in ea.



Intrucat pentru a face asta, s-ar putea sa fie nevoie sa faceti niste schimbari. Poate ar fi binevenite mai multe sugestii in legatura cu asta. Fiti atenti la ceea ce Matei a spus despre NU VA FIE FRICA! Voi mai adauga: daca credeti ca aveti dusmani, ar fi mai bine sa stiti ca frica este de departe cea mai rea. Din punctul meu de vedere, frica este singurul vostru dusman si va sugerez foarte serios sa va ganditi cu mai multa atentie la aceasta parere a mea.



Apoi, mai este ceea ce ati putea considera celalalt capat al spectrului: meschinaria – acea invalmaseala de atitudini, interese si activitati care va tine ocupati cu banalitati ce nu merita atentie nici cat un bob de mazare, dar care totusi au puterea de a impiedica buna informare, evaluarile si deciziile inteligente. Desigur, stiu care e o problema marunta pentru voi (suntem UNUL – va amintiti?) si va sugerez sa sortati acest vast morman de programe TV facute fara minte, barfe, ciondaneli si invidii fara rost, greseli minore, cicaleli si sacaieli, griji despre “ce-ar fi daca” si zvonuri despre posibilitati ingrozitoare, actiuni pornite din simpla curiozitate, mai degraba decat din interese reale.



Daca toate astea se includ in placerile voastre, nu va critic, ci pur si simplu va dau un sfat parintesc: comparati cat de mult timp si energie investiti in acele cautari, cu cat de mult timp le dedicati ILUMINARII mintii voastre, a trupului si spiritului vostru, sau conversatiilor si corespondentelor cu persoane cu care rezonati, sau linistii si solitudinii care usureaza presiunea responsabilitatilor zilnice. Cat timp va jucati cu familia si animalele, radeti si zambiti, ascultati muzica linistitoare sau cititi ceva care deschide mintea, conectandu-va cu frumusetea naturii; simtind multumire pentru binecuvantarile din viata voastra si intrand in cea mai adanca cunoastere de sine pentru a va asculta cantecul sufletului.



“Dar sunt deja ocupat!” Nu tine, dragii mei copii! Ceea ce tocmai am mentionat este ceva ce va reface, va intinereste, va energizeaza si este esential pentru echilibru in viata voastra si in interiorul vostru. Cand eliminati meschinaria in multele ei forme – si e posibil sa fi uitat cateva – ESTE timpul pentru experiente inaltatoare.



O alta chestiune este: “Nu judeca…” (unele lucruri din Biblie sunt corecte). Stiti ca EU nu va judec niciodata, nu-i asa? “Ziua judecatii” – nu-mi prea pasa de termenul asta – este atunci cand iti revizuiesti viata trecuta, in contextul TUTUROR vietilor tale trecute, ca sa vezi unde trebuie sa imbunatatesti lucrurile, si, bazandu-te pe asta, alegi ceea ce sa pui in contractul sufletului tau pentru urmatoarea incarnare. Oricum, nejudecarea este o cheie de a te ajuta si de a-i ajuta pe ceilalti sa evolueze – si la fel e si recunostinta. A va simti recunoscatori pentru ajutor este la fel de important cu a nu judeca pe cei care ajuta. Asta nu inseamna niciodata sa aprobi lacomia sau viciile, sau violenta. Cu siguranta nu trebuie sa faceti asta! Recunostinta inseamna recunoasterea si aprecierea faptului ca unii dintre voi ati fost de acord sa jucati rolul “durilor” pentru ca altii au nevoie de asta pentru a ridica ultimele ramasite din a treia densitate. Ar fi bine, de asemenea, daca v-ati simti recunoscatori ca ati vrut si ati fost selectati pentru a participa la aceasta perioada magnifica a intrarii Pamantului in Era de Aur.

“De Aur” - deoarece numai Lumina va triumfa pe Pamant si ce bucurie va fi! Ea este o parte iubita din Mine – asa cum sunteti si voi – si ce pret a platit pentru a-i da omenirii ei multe, multe, MULTE sanse de a vedea adevarul si de a face ceea ce trebuie si de “a vedea Lumina”! Aproape a costat-o viata ei planetara! Va voi spune mai multe despre asta, dar ceea ce vreau sa punctez aici este ca ea va da tuturor aceasta ultima sansa de a va trezi si de a deveni intelepti. Parte a acestui lucru este ca trebuie sa va opriti sa mai confundati religia cu spiritualitatea – ceea ce ne aduce inapoi la convingeri.



Nu spun ca toti va agatati de credinte care se bazeaza pe invataturi false, dar, daca credeti ca religia voastra este mai buna decat toate celelalte, ascultati urmatoarele. Mesagerii mei, pe care ii atasati diferitelor religii, nu au hotarat asta.



Pe scurt, insusi conceptul de religie a venit de la gandurile celor intunecati care nu sunt pe planeta. Invataturile religioase din ziua de azi sunt bazate pe ceea ce cateva dintre partile mele de pe planeta, care se servesc doar pe ele insele, au spus cu mult timp in urma: Daca nu va supuneti lui Dumnezeu (sau alt nume pe care mi l-au dat), sunteti condamnati - si au declarat ca acesta este “Cuvantul Meu”! Acei cativa au vrut sa-i controleze pe toti ceilalti, deci au scris reguli de “obedienta”, care se traduce prin “judecata vesnica” pentru cei care sovaie. Si trebuie sa va spun ca, Crestinatatea este CEA MAI MARE divagatie de la adevarul pe care mesagerul meu a venit sa-l aduca. Da, e vorba despre cel pe care Il numiti Iisus – si, of, of! cum au putut sa-I schimbe viata, de la adevar la fictiune! Este greu sa stii de unde sa incepi pentru a corecta povestea!



Realitatea este ca Iisus nu a fost niciodata pus pe o cruce, deci nu a existat crucificare sau inviere. Asta chiar sparge intreaga fundatie a dogmei crestine, nu-i asa? Atunci cum de se poate spune ca “si-a dat viata pentru a-i salva pe pacatosi”? Pacatosii inseamna voi toti, potrivit celor care au inventat ideea ca toti sunteti “nascuti in pacat”. Vai de mine! Singurul “pacat”, daca vreti, este a te amesteca in evolutia unui suflet – al vostru sau al oricaruia dintre voi, iar rezultatul este INvolutia, cu atat de multe sanse cate sunt necesare pentru a NU face asta.
Mesaj de la Matei (ii multumim lui Catalin Patrasoiu)

PARTEA A DOUA





Apoi este Maria Magdalena. Cat de mizerabil o prezinta Biblia! Ea a fost sotia lui Iisus si sufletul pereche perfect si, dupa ce Sanhedrini l-au biciuit pe sotul ei si l-au avertizat sa plece de pe teritoriul lor (nu au vrut sa-l faca martir, deoarece asta ar fi dat un impuls invataturilor lui), au mers in Est, unde Iisus a petrecut anii asa zisi “pierduti”, invatand de la Maestri cum sa faca “miracole” si unde stia ca familia lui va fi in siguranta. El si Maria au avut o familie fericita acolo si ani mai tarziu au mers cu toti in Vest si s-au stabilit in ceea ce este astazi Franta. In cele din urma, Iisus s-a intors in Est si, pe drum, a continuat sa-i invete pe altii despre ADEVARATA Mea Lume (Biblia include ceva din ea, dar toate inregistrarile timpurii nu i-au sustinut pe cei care se ingrijeau doar de ei insisi, si i-au lasat pe dinafara) si a trait pana la o varsta matura. Desi, in anii urmatori, el si iubita lui Maria au fost despartiti in trup, erau atat de inalt acordati spiritual, incat erau impreuna atunci, ca si acum si pentru totdeauna, in spirit si in vizitele celeste.



Liderii de mai tarziu ai Bisericii Romano-Catolice au inventat absurditati gen “singurul fiu al lui Dumnezeu”, “nastere din fecioara” si “conceptia imaculata” si au facut straturi dupa straturi de sfinti. Au facut asta pentru a pune si mai multa distanta intre “SINGURUL meu fiu” si toti ceilalti fii ai mei (si EU, care sunt VOI toti!). Si s-au facut portarii catre Rai. Sau catre Iad! De fapt, nici una dintre ele nu exista asa cum se spune, dar asta este o alta poveste.



Acei lideri erau, de asemenea, lacomi. In secolele din timpul si de dupa viata lui Iisus, acei cativa oameni au condus Biserica si Statul si, impreuna cu taxe incorecte aplicate conationalilor lor saraci, Biserica Romei a inventat o sabie cu doua taisuri pentru a-si cimenta controlul: Iti poti ispasi pacatele – au inventat-o si pe asta! – daca te marturisesti si platesti bani si, de asemenea, trebuie sa dai si o parte din tot ceea ce ai. Asta s-a raspandit si in celelalte Biserici si este cunoscuta ca zeciuiala. Un alt lucru pe care Biserica l-a facut a fost sa ceara preotilor ei abstinenta sexuala, ca si cum, negand acea caracteristica naturala puternica, ii facea mai “sfinti” – si stiti bine la ce a condus asta! Apoi, au fost toate razboaiele, inchizitiile si uciderile brutale facute in numele Meu!



Propovaduitorii mai recenti ai Bisericii Romano-Catolice au decretat ca un control al nasterilor este un pacat si, mai nou, la fel este si avortul. Cu uciderile absurde pe care le-au cauzat si permis de-a lungul erelor, greu poti crede ca i-a interesat sanctitatea vietii! Nu, totul este facut pentru ca populatia sa creasca si pentru sustinerea financiara si inchinarea in fata autoritatii lor. Din prima zi a Papalitatii, cel desemnat si cercul lui inchis au trait in opulenta, care a fost platita de masele carora le-au spalat creierele pentru a crede ca regulile Bisericii au venit de la MINE.



Daca suna ca si cum m-as lua de acea religie este pentru ca Vaticanul, comandamentul ei, a fost locul in care intunericului a crescut puternic, inca de la inceputuri. Nici o religie nu detine nici tot adevarul, nici tot neadevarul: fire de adevar sunt in “cartile sfinte”, dar Biblia este de departe cea mai distorsionata, pentru a-i tine pe discipoli in credinta oarba. Si, in timp ce baza originala a credintei individuale s-ar putea sa fi fost pura cu mult timp in urma, elementele fanatice au poluat acea puritate, pana acolo incat unii dintre voi credeti ca ei reprezinta insasi religia.



Realizand ca FIECARE suflet este o parte EGALA si pretioasa din Mine si ca ii iubesc pe toti neconditionat, hai sa ne uitam la sufletele colective din punct de vedere “religios”! Protestantii fundamentalisti spun ca numai daca il accepti pe Iisus ca “salvatorul si Dumnezeul tau personal” vei scapa de arderea vesnica in focul Iadului. Observ ca tind ca pe Mine sa Ma excluda! Unele congregatii s-au scindat din cauza acceptarii sau dispretuirii iubitilor Mei copii care sunt homosexuali prin alegerea fãcutã la nastere, alegere pe care au facut-o pe motive intemeiate: este o faza avansata de energii masculine si feminine echilibrate si toti copiii mei traiesc asemenea experiente, pe mãsurã ce se indreapta catre stadiul de androgin. Islamul isi rasplateste discipolii lor pentru “uciderea necredinciosilor” si copii Mei care sunt femei sunt socotite ca inferioare fata de copiii Mei, care sunt barbati. Sionismul, o miscare politica militanta, se ascunde in spatele hainelor Iudaismului si striga “antisemitism”. Si religiile pacifiste din Estul Indepartat, care au aderat cel mai mult la invataturile mesagerilor Mei, sunt socotite de ceilalti ca au pierdut contactul cu realitea. Ca si cum acele abateri de la SPIRITUALITATE nu ar fi destul, aceasta intreaga situatie a devenit atat de dezonoranta, ca pana si Satanismul, cu diabolicele lui torturi si sacrificii umane, este acum o religie consacrata!



A fost ca haraitul unui disc stricat, dar mult cu efecte secundare mult mai grave si mai triste, deoarece, generatie dupa generatie, sufletele mele individuale pamantesti au fost controlate de “autoritatile” religioase. Odata ce oamenii au fost prinsi in acele capcane, guvernele si toate celelalte institutii care au impact asupra vietii pe Pamant au devenit, de asemenea, figuri autoritare. Sufletele au venit aici cu o uimitoare intuitie si capacitatea de a folosi cu intelepciune bunul simt si ratiunea, dar influenta colectiva a “autoritatilor” a intunecat acele abilitati. Copiii mei au fost pacaliti si au ascultat instructiunile, chiar si atunci cand ele insemnau sa fii trimis la razboi dupa razboi, unde milioane au fost omorati si au omorat.



Cum de s-au intamplat toate aceste lucruri triste? A fost lucrarea fortelor negative din afara planetei, care sunt fara constiinta, fara Lumina, cu exceptia scanteii de viabilitate. Acea forta i-a “capturat” pe copiii Mei cu vointa slaba de pe Pamant, care s-au lasat prinsi in mrejele puterii si ale banilor si, jucand dupa le canta puterea, i-au tinut pe toti ceilalti copii ai Mei in sclavia fricii, a saraciei si a ignorantei. Nevoia sufletelor de experiente echilibrate a continuat sa le mentina pana acum, cand acest carusel, vechi de eoni, incepe sa se opreasca. Sunt mai multe de spus despre asta, dar vreau sa va dau un exemplu excelent de ignoranta.



“Toata viata a inceput in mare si maimutele sunt stramosii oamenilor”. OF! Nu spun ca acele forme primitive de viata si maimutele si rudele lor nu sunt parti din Mine, dar nu puteti vedea cat de INJOSITOARE este insasi ideea ca asa v-am pornit Eu pe voi, sufletele Mele UMANE?! Credeti ca Eu – ei bine, unii dintre voi cred – v-am facut “dupa chipul si asemanarea Mea”. Va asigur ca tabla mea de desen nu a inceput cu voi ca amibe, dintre care pe unele le-am “inspirat” sa se mute pe uscat si sa se dezvolte in maimute, apoi am ales dintre ele pe acelea pe care am vrut Eu sa devinat oameni. Stramosii vostri sunt fiinte atat de inteligente si inaltate spiritual, ca nici nu va puteti imagina! Da, “teoria evolutiei” cum o vedeti voi a fost pe undeva asa, dar nu cum o intelegeti voi. Nimic nu este “alb-negru”, dupa cum credeti voi.



Acum, ceva despre pretul pe care Pamantul l-a platit pentru ca a suportat intunericului de-a lungul mileniilor de munca insidioasa a religiilor si a altor surse cu putere intunecata de convingere, aproape la fel de mare. Pamantul a continuat sa-si dea din propria lumina pentru a sustine vietile oamenilor care se macelareau unii pe altii si care au distrus si au poluat Natura lui, pana cand toata varsarea de sange si devastarea aproape i-au distrus trupul – casa voastra. Sufletul planetei, care a stat in taramurile sale inalte, de origine, pe masura ce trupul ei a mers in jos in a treia densitate, era cuprins de adanca durere si disperare. Sinele ei planetar a supravietuit, deoarece ea a strigat dupa ajutor si copiii mei din civilizatii mult mai avansate ca voi din punct de vedere spiritual, intelectual si tehnologic – da, unii dintre ei sunt stramosii vostri! – s-au grabit sa infuzeze corpul Pamantului cu lumina lor, pentru ca el sa poata supravietui. Ea a vrut sa va dea aceasta ultima sansa de a va deschide mintile, “sa va lumineze” constiinta si sa va eliberati din lanturile fortei intunericului.



Si asta ne face sa intelegem de ce acel INDELUNG carusel de care sunteti satui se opreste. Iubita mea planeta Pamant este satula pana peste cap de asta! Acum, ea se afla pe calea rapida spre a iesi din a treia densitate, unde, pana recent, intunericul a avut succes. Dar timpul sau s-a sfarsit – forta intunecata “a parasit cladirea”, ca sa spun asa. Raman numai efectele prelungite ale influentei sale asupra marionetelor ei de pe Pamant, care se estompeaza insa cu repeziciune. Adevarurile “care ies la lumina” expun programul ascuns si, prin legea impartiala a fizicii privind forma si frecventele, refuzul marionetelor de a accepta Lumina va cauza decesul lor, de-a lungul caii de inaltare a Pamantului. Draga voastra planeta este pe calea spre tara preafericita a planului inaltarii sufletului ei si toti cei care merg cu ea vor trai in cooperare armonioasa cu binevoitoarea voastra familie spatiala. Calatoria este gratis, dar impune anumite conditii: trebuie sa stii si sa traiesti ADEVARUL a CEEA CE SUNTEM. Nu e ceva greu – este la fel de simplu cu a fi atent la ceea ce iti spune sufletul tau! “Mergand automat in interior” veti fi conectati constient cu Sinele – adica tu si cu Mine – iar restul decurge in mod natural.



Niciodata nu tin cu cineva anume – cum as putea, cand Eu sunt voi TOTI?! – dar am preferintele Mele si as vrea ca toti copiii mei sa aleaga sa traiasca impreuna in pace. Deci, sper ca veti crede ce am spus si ca veti actiona in consecinta, dar nu pot sa va oblig: intotdeauna a fost alegerea voastra de a crede ceea ce vreti, de a face ceea ce vreti. Tot ceea ce pot face este sa-Mi alatur vocea celei a mesagerilor care v-au spus aceleasi lucruri prin cei de pe Pamant care au primit mesajul lor.

Ce se va intampla daca nu ne credeti? Ce se va intampla cu sufletele care nu vor sti niciodata de mesajele noastre? Vor merge intr-un loc conform cu energia pe care au manifestat-o in fapte si motivari, de-a lungul vietii lor.



Unii vor calatori cu Pamantul, pentru ca traiesc intr-un mod “dumnezeiesc”, pur si simplu prin faptul ca asculta cu atentie mesajele sufletelor lor. Ei traiesc din inima, unde stau si dragostea neconditionata, bunatatea, onoarea, adevarul, compasiunea si dorinta de a-i ajuta pe altii.



Altii o vor lua de la capat – tiranie, violenta, coruptie, minciuna, incatusarea religioasa – si vor merge acolo cu puterea mintii de a intreba si de a rationa, deci o alta sansa de a scapa de sub controlul intunericului. Dar nu pe Pamant! Sunt si alte locuri de densitatea a treia in Universul nostru, unde este raspandita lipsa de respect pentru viata, care va continua pana cand partile Mele suflete vor sti adevarul despre propria lor dumnezeire.



Altii vor involua si o vor lua de la capat. Sunt cei care persista in a alege intunericul in locul Iubirii, care este aceeasi sursa de energie creatoare ca si Lumina. In mod constant, Lumina va fi lansata catre acele suflete, care vor incepe numai cu instinctual primar si, cand vor accepta Lumina, isi vor reaminti o mica parte din inteligenta. Pe masura ce accepta mai multa Lumina, isi vor reaminti un minimum de abilitati rationale si asa mai departe. Aceasta nu este o pedeapsa: este o sansa pentru acele parti ale Mele sa o ia de la capat, fara a mai avea nicio urma de intuneric.



Sunt cam multe la care sa va ganditi, nu-i asa? Este timp, dragii mei (dar, sincer, nu mult), de a decide ceea ce vreti. Oricare ar fi alegerea voastra, o voi onora si, daca aveti nevoie de ajutor, cereti si vi se va da!

www.galacticchannelings.com - all languages stated below




- ROUMANIAN

Mai 3, 2007




(ii multumim Dariei Vasilescu)

3 mai 2007

S: Matei draga, intrebarile sunt pregatite. Stii ca multi mi-au scris despre disparitia albinelor si despre impuscaturile de la Virginia Tech — care subiect ai vrea sa-l discuti mai intai?

MATEI: Draga suflet, haide sa vorbim despre Virginia Tech. Din cauza ca acolo a studiat sora mea, pentru tine aceasta legatura personala cu familia noastra a facut ca omorurile fara rost sa para un eveniment si mai tragic decat a fost. Primul gand care ti-a venit cand ai vazut transmisia de stiri a fost ca atacatorul actiona sub influenta programarii si manipularii mentale si le voi spune cititorilor ceea ce ti-am spus si tie: nu, nu era manipulat – el reprezinta un exemplu dramatic a ceea ce am explicat despre faptul ca energiile superioare de pe Pamant amplifica toate caracteristicile si sentimentele oamenilor. El a fost un tanar extrem de tulburat, care a considerat ca nimanui nu-i pasa de el si care ascundea tendinte spre violenta. Pe masura ce aceste sentimente si tendinte s-au tot intensificat odata cu amplificarea energetica, el a ajuns in punctul in care a pierdut orice simt al ratiunii si al valorii pentru viata – mai ales pentru a sa proprie – iar atunci a planificat masacrul de la scoala. Acestea au stat in spatele a ceea ce s-a intamplat.

Cealalta parte este raspunsul meu la intrebarea pe care ai pus-o atunci: De ce a fost nevoie ca toate acele vieti cu potential sa ia sfarsit? – iar eu ti-am raspuns ca totul s-a intamplat in acord cu contractele lor de la nivel de suflet. La fel cum si eu am plecat la varsta frageda, deoarece misiunea mea de pe Pamant se incheiase, asa s-a incheiat si a lor. La nivel de suflet, ei stiau ca decesele lor fizice, ca si alte vieti de tineri ce par a fi scurtate, vor reverbera cu o blandete profunda si de durata, ce va evoca in oameni, la nivel colectiv, mai multa sensibilitate si grija. Acelasi lucru este adevarat si in cazul profesorilor care au murit – si ei isi incheiasera misiunile alese, iar influenta de a-i inspira pe multi altii nu a luat sfarsit odata cu incheierea vietilor fizice.

Ti-am spus ca intelegerile facute inainte de nastere sunt create pentru evolutia spirituala a tuturor celor implicati – iar acest lucru nu difera de acele morti violente, inclusiv cea a lui Cho. El a fost de acord sa indeplineasca rolul care sa-i ajute pe altii sa plece atunci cand si-au indeplinit experienta aleasa, iar dintre toate sufletele care au plecat mai departe in acea zi, intreaga sa viata de pe Pamant a fost cea mai dificila. Iata un aspect asociat cu acea intamplare – de ce era Cho atat de dezechilibrat din punct de vedere psihologic: El a fost de acord si sa preia asupra sa o parte din traumele psihice pe care le-au ales ca experienta unele personaje mai slabe din sufletul lui cumulativ si care nu au putut face fata dificultatilor din cea de-a treia densitate, pentru a le rezolva intr-o singura viata fizica. Prin aceasta impartire a lectiilor pe care si le-au ales fiecare, Cho le-a ajutat pe acele personaje sa dobandeasca gradul de experienta de care avea nevoie sufletul lor cumulativ pentru echilibrul general. Aceasta ingaduinta este o forma de gratie divina pe care o puteti compara cu sistemul aplicat in scufundari (sistem in care doi oameni functioneaza ca o singura unitate, astfel incat sa se poata monitoriza si ajuta reciproc, n. t.) si este data sufletelor in aceasta era fara precedent ce ofera ocazia incheierii rapide a experientelor din cea de-a treia densitate. La fel este si in grupurile de suflete, unde sufletele mai puternice, mai experimentate preiau cele mai grele lectii fizice sau emotionale de care sufletele mai slabe, mai putin experimentate au nevoie pentru echilibru si pe care le-au ales sa le invete. Va rog sa nu credeti ca acest aranjament este nedrept fata de sufletele mai puternice sau ca acelea care primesc ajutor in privinta lectiilor ce le au de invatat nu le-au invatat cu adevarat – exista o echilibrare energetica ce ofera evolutie spirituala tuturor celor implicati in aceste experiente comune. Niciunul dintre oamenii implicati nu sunt constienti de efortul de cooperare, dar atunci cand se intorc in lumea spiritului, acolo unde se stie totul, simt o exaltare pentru ca au invatat cu succes lectiile karmice tridimensionale si recunostinta fata de toate sufletele care i-au ajutat sa-si atinga scopul.

S: Matei, sunt atat de multe lucruri pe care nu le inteleg despre toate personajele ce traiesc simultan in continuum si despre cum coopereaza ele pentru binele sufletelor cumulative si al grupurilor de suflete.

MATEI: Stim, Mama, si nu esti singura. Nu poti intelege ceva fata de care nu te poti asocia la nivel constient, dar aceasta intelegere va veni atunci cand Pamantul va atinge vibratiile unde nu mai exista bariere intre constiinta si suflet, unde Unimea a Tot ce exista este cunoscuta – iar daca unele contracte vor chema sufletele sa plece spre viata spirituala inainte ca Pamantul sa ajunga la destinatie, acele suflete vor intelege toate acestea si mai repede.

S: Oricum ar fi, mie imi convine – eu vreau doar sa inteleg! Matei, cat din violenta din lumea noastra reprezinta un rezultat al energiilor mai inalte?

MATEI: Nu-ti pot spune un procentaj al violentei sau un numar de morti cauzate de ea, dar iti pot spune ca efectul opus – lumina generata de intensificarea caracteristicilor pozitive si a sentimentelor de iubire – depaseste cu mult rezultatele negative. Ceea ce s-a intamplat la Virginia Tech este un exemplu cu mult mai dramatic al felului in care lucreaza energiile, decat, sa spunem, al situatiilor dintre parteneri sau colegi de lucru, dintre un profesor si studentul sau, dintre prieteni. Toti cei aflati in aceste relatii sunt afectati de energiile care, in functie de reactia fiecarei persoane in parte, fie intaresc, fie slabesc valoarea acestor asocieri.

Mai mult, aceasta amplificare a energiilor „separa graul de neghina” in ceea ce priveste intentiile oamenilor – ii forteaza sa aleaga intre lumina si intuneric. Tot ce se intampla in lumea voastra se accelereaza in aceasta perioada unica din lunga istorie a planetei voastre, iar ceea ce am explicat despre cata nevoie este de roluri „serioase” pentru pastrarea echilibrului arata ca nu ne mai putem ascunde. Infuzia de lumina fortifica constiinta si amplifica sensibilitatile, iar aceia care se opun si se agata cu incapatanare de atitudinile si actiunile care le produc altora suferinta aleg, astfel, sa nu insoteasca Pamantul in cea de-a cincea densitate. Corpurile lor vor muri, deoarece amprenta lor energetica – ansamblul fiecarui gand, sentiment, al fiecarei motivatii si actiuni – nu este compatibila cu vibratiile superioare ale caii de inaltare a Pamantului.

Cum poti sti cine nu insoteste Pamantul din cauza acelei legi a energiei si cine pleaca in acord cu contractele lor facute la nivel de suflet? Poti sti in functie de cum vor fi amintiti in cele din urma. Nu conteaza ca persoanele sunt figuri internationale sau ca sunt cunoscute doar in cercul lor familial si de prieteni – ca vietile lor fie au afectat evenimentele mondiale, fie ca doar pe oamenii apropiati lor, aceste persoane sunt amintite in functie de cum i-au tratat pe altii. Vietile atinse de catre sufletele pline de lumina se imbogatesc, iar atunci cand tiranii mor si nu mai oprima natiuni, se produce o usurare larg raspandita. Am accentuat amintite „in cele din urma”, deoarece trebuie sa intelegeti ca tot ce se afla in lumea voastra si a fost considerat lipsit de scrupule si separator a fost necesar pentru crearea unor experiente de echilibru. Timp de milenii, toti ati jucat, de mai multe ori, atat rolul „baiatului bun”, cat si pe cel al „baiatului rau”, pentru a dobandi voi insiva un echilibru si pentru a le ajuta si pe alte suflete sa faca la fel. Nu stiti la nivel constient daca acel „baiat rau” ajuta unul sau mai multi „baieti buni” sa obtina un echilibru – de aceea noi v-am indemnat sa nu judecati pe nimeni! In aceasta era extraordinara in care se incheie lectiile karmice tridimensionale, extremele dintre „bine” si „rau” nu mai sunt necesare, iar lumina care se intensifica reconciliaza in sine acesti opusi – retineti, echilibrul se afla in lumina. Iar atunci cand voi si Pamantul va aflati in vibratiile unde constiinta si sufletul se unesc, va fi dezvaluita intreaga panorama a ceea ce acum este cunoscut doar la nivel de suflet.

S: Am o intrebare care cred ca se potriveste aici:Daca aducem lumina in contexte mai mici, cum ar fi familiile sau comunitatile, oare aceasta lumina nu s-ar extinde, transformand intunericul de pretutindeni, ca apa curata ce curge printr-o teava infundata – iar in cele din urma, apa care iese fiind curata?

MATEI: Aceasta analogie excelenta ar fi si mai reusita daca se spune ca acea transformare incepe odata cu fiecare persoana in parte, curgand pur, curat, in familii, comunitati si mai departe. Multe suflete simt ca ar trebui sa faca ceva insemnat, la o scara mai larga, dar intrucat nu-si cunosc misiunile alese inainte de a se naste si nu au o directie clara pe care sa o urmeze, se simt nelinistiti si cred ca nu pot crea o schimbare. Fiecare dintre voi este o scanteie stralucitoare a Dumnezeului / Dumnezeitei, o sursa de energie cu un potential nelimitat – dar nu este necesar ca toti sa faca actiuni profunde! Numai comparativ putini din intreaga populatie a Pamantului trebuie sa fie lideri nationali sau sa detina alte pozitii de influenta; pentru a ajuta lumina, marea majoritate nu trebuie decat sa-si imparta, cu blandete si generozitate, cunoasterea, talentele, timpul si resursele, cu aceia care au nevoie de ele. Ajutarea celorlalti va aduce si voua, si lor echilibru, iar lumina generata de acest act curge in exterior, spre binele tuturor. Va rog, lasati ca aceasta cunoastere sa puna capat „framantarii” voastre legate de ce puteti face mai mult si sa inlocuiasca acea senzatie de neliniste, cu satisfactia ca fiinta voastra echilibrata aduce o contributie nepretuita in raspandirea iubirii, pacii si armoniei in intreaga lume.



Mama, de curand i-ai raspuns unei cititoare care intreba despre echilibru, iar mai apoi, aceasta ti-a scris ca i-ai raspuns la toate intrebarile pe care le avea. Consider ca explicatia ta succinta, dar profunda legata de ce am spus adineauri poate fi utila si altora, astfel ca te rog sa introduci nota ei si raspunsul dat de tine.



­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­______________________________





Matei a afirmat ca elitei i s-a dat puterea enorma pe care o detine printr-o intelegere, pentru crearea unui echilibru. Se poate sa primim o explicatie mai detaliata a conceptului de „echilibru”, atat in termeni generali, cat si planetari? De asemenea, putem sti daca acel echilibru a fost stabilit deja?

Ceea ce ai scris tu – „elitei i s-a dat puterea enorma pe care o detine printr-o intelegere, pentru crearea unui echilibru” si „conceptul de echilibru” – reprezinta o interpretare gresita a ceea ce a spus Matei. In primul rand, echilibrul nu este un concept – este universul aflat intr-o miscare continua. In echilibru se afla lumina, care este aceeasi energie ca iubirea, pur si simplu exprimata altfel; aceasta energie a luminii/iubirii reprezinta esenta completa a Creatorului, iar scopul tuturor sufletelor este acela de a se intoarce la originea lor, in sanul Creatorului. (Pentru ca nu stiu daca iti sunt cunoscute toate mesajele lui Matei sau cartile, iti voi atasa un text din Revelatii pentru o noua era, in care se explica diferenta dintre Creator si Dumnezeu*.)



*Textul nu este inclus si in acest mesaj, dar il puteti citi la pagina 16 din cartea Revelatii pentru o noua era, publicata la Editura For You. N.T.



Obiectivul vietilor multiple ale sufletelor este acela de a umple golurile din experiente sau de a stapani caracteristici „dumnezeiesti”, astfel incat sa se obtina echilibrul peste tot.



Karma, spre deosebire de ceea ce cred unii ca ar fi – o recompensa sau o pedeapsa – reprezinta ocazia de a exersa acele caracteristici sau de a experimenta opusul vietilor anterioare. In cazul din urma, de exemplu, cineva care a ucis trebuie sa stie cum e sa fie ucis; cineva care a fost bogat trebuie sa stie cum e sa traiesti in conditii de saracie; cel care a fost un conducator tiranic trebuie sa vada cum este sa fie oprimat. Rezultatul experientei echilibrate este evolutia spirituala, sau evolutia sufletului – pasii care ne fac sa ne amintim de originea noastra din sanul Creatorului si sa ne intoarcem la acea perfectiune.



Inainte de nastere, sufletul isi revede vietile cumulative si isi alege anumite circumstante genetice si de mediu care sa-i dea posibilitatea sa obtina echilibrul, sa creasca la nivel spiritual. Intelegerile facute inainte de nastere de catre fiecare suflet si toti aceia care sunt afectati de viata sufletului respectiv sunt create pentru evolutia spirituala a tuturor si fiecare isi alege contractul de la nivel de suflet. Sufletele care au ales experienta „dura” a lipsei si greutatilor au nevoie de alte suflete care sa ofere acest gen de situatii – iar sufletele din urma beneficiaza si ele, din punctul de vedere al echilibrului, prin faptul ca joaca acele roluri „dure”. Cu toate acestea, cu multe milenii in urma, in conceptul nostru de timp linear (iar timpul linear este doar un concept) acest aranjament din care ambele parti aveau de castigat a scapat de sub control, deoarece, dupa nastere, nu mai stim la nivel constient ce au ales sufletele noastre si facem alegeri libere, care nu se afla in contractele noastre, motiv pentru care avem nevoie de tot mai multe vieti pentru a le echilibra pe cele anterioare. Viata de pe Pamant a devenit ca un fel de carusel care se indrepta in jos, pe o spirala, pana cand atingea cea mai joasa parte a celei de-a treia densitati.



Pamantul este un suflet foarte evoluat, ce are un corp planetar, iar karma sa este karma colectiva a tuturor oamenilor ce il locuiesc. De-a lungul mileniilor, acestia s-au tratat intre ei si pe regnurile animal si vegetal cu violenta, creand astfel nevoia mai multor sanse de depasire a dezechilibrului. Astfel, corpul Pamantului s-a dezechilibrat si el. Sufletul lui s-a aflat intotdeauna in vibratiile superioare, in timp ce corpul a coborat adanc in cea de-a treia densitate, acolo unde negativitatea – „intunericul” – prospera. El si-a dat lumina pentru a-si sustine toate formele de viata, pana cand corpul aproape ca i-a fost secatuit si a fost atat de dezechilibrat, incat orbita sa a devenit periculos de instabila; el a trebuit sa decida daca sa-si lase corpul sa moara, sau sa ceara ajutor. A cerut ajutor, iar Dumnezeu a autorizat civilizatii avansate din punct de vedere spiritual, intelectual si tehnologic sa raspunda cererii sale.



Asta ne aduce la ceea ce s-a intamplat in ultimii saizeci si ceva de ani – infuzia de „lumina” a acelor civilizatii a salvat viata planetara a Pamantului, iar acum expune si transmuta negativitatea – „intunericul” – care a dominat de atata vreme. Persoanele care au absorbit lumina au inceput sa o genereze pe a lor proprie, facand astfel ca lumina de pe planeta sa se intensifice in decursul celor sase decenii. In aceasta perioada unica de pe Pamant – din univers! – unele suflete au fost de acord sa indeplineasca rolurile „intunecate” care ar duce la incheierea tuturor experientelor karmice tridimensionale. Ele au fost de acord si ca, la un moment dat, se vor alatura luminii (retine, in lumina se afla echilibru, contextul de „castig-castig”); cu toate acestea, unele dintre ele au fost atat de absorbite de puterea si lacomia lor, incat si-au renegat in mod constient si voit intelegerea de a se alatura luminii.



Aceste suflete „intunecate” sunt expuse, iar puterea lor continua sa scada, dar echilibrul – reconcilierea intunericului si luminii, sau a extremelor pozitiv-negativ – nu a fost inca atins, lucru vazut atat din minciuna si coruptia ce inca „ies la lumina” si din razboaiele prelungite si alte acte de violenta, cat si din neconcordanta de necontestat dintre „cei care au” si „cei care nu au”. Dar aceasta reconciliere – acest echilibru – are loc pe masura ce Pamantul se inalta in densitatile superioare, acolo unde lumina este atat de intensa incat intunericul nu poate co-exista.

http://mattthewmessages.blogspot.com/ - ENGLISH

http://matthewdeutsche.blogspot.com/- DEUTSCHE
http://matthewfrance.blogspot.com/ - FRANÇAIS

http://www.lightworker.it - ITALIANO
http://matthewsindutch.blogspot.com/ - DUTCH
http://federaciongalaticaenespanol.blogspot.com/- SPANISH

http://livrosmatthew.blogspot.com/- PORTUGUÊS
http://mesajedelamattei.blogspot.com/ - ROUMANIAN

http://www.selvet.dk/forum/forum.asp?FORUM_ID=460 – DANMARKS

Aprilie 3, 2007

A rog sa pastrati la loc de frunte in gandurile voastre faptul ca Dumnezeu iubeste toate sufletele neconditionat, asa cum o facem toti cei de la nivelul acesta, iar noi va respectam si va onoram, de asemenea, in calitatea voastra de suflete frumoase, cu lucire puternica. Noi suntem Una.




(Nota de la Suzy: Subiectul pentru 5 aprilie al teleconferintei „We the People” este „Extraterestrii printre noi”; informatii despre oaspetele nostru Michael Salle, numarul la care sa sunati si ora cand sunt de gasit la www.awakenedhearts.com. Urmatoarea emisiune “Matthew and Friends” pe internet BBS RADIO (zilnic) este 18 aprilie, 4:00 p.m. Pacific time, cand James Gilliland si Mark Kimmel vor fi impreuna cu mine, pentru a vorbi despre civilizatiile extraterestre si asistenta lor pentru Pamant. Cu unele exceptii de mai tarziu, am raspuns la mail-uri la 1 ianuarie – da, unii dintre voi mi-ati scris de Anul Nou!

_______________________________

S: Buna, draga! Lista si cu mine suntem gata sa incepem.

MATTHEW: Si asa esti, suflete drag! Energia ta este inalta, ca si starea ta sufleteasca, si doarece ultimul mesaj, a fost aproape in intregime „auto-descrierea” lui Dumnezeu, aceesta este un timp excelent pentru a raspunde la unele din intrebarile care s-au adunat. Sa incepem cu lista ta, iar apoi voi face digresiuni pe teme inrudite, daca subiectele sunt preponderente in mintile de pe cuprinsul lumii tale.

S: Bine! Asta e prima: Demonstratiile de pace continua polaritatea in care razboiul se afla la o extrema, iar astfel se intarzie echilibrul de care Pamantul are nevoie pentru inaltare?

MATEI: Imi este binevenita aceasta intrebare. Cititorul este ecoul a ceea ce se misca in mintile unora care inteleg ca schimbarile care sunt pe cale sunt menite sa realizeze echilibru global, iar ei incearca sa isi amortizeze dorinta lor de pace, prin concentrarea pe sentimentul de „neutralitate”, sau de echilibru. Acest lucru nu este necesar. Va rog sa le permiteti inclinatiilor voastre naturale spre pace sa fie puternice! Cu pacea si razboiul ca extreme ale spectrului polaritatii, s-ar parea ca marsurile pentru pace referitoare la situatia de razboi mentin polaritatea in forta si vie, dar efectul real este cel opus. Acele multe milioane de oameni care demonstreaza pentru pace, impreuna cu cele multe milioane ale caror inimi sunt indurerate de dorul dupa o lume in care toti traiesc in armonie, genereaza lumina care reconciliaza opozitiile polare ale negativitatii sau intunericului, cu pozitivitatea sau lumina.

Ceea ce se intampla este ca domnia indelungata a intunericului se incheie cu infuzia masiva de lumina, care aduce acele opusuri in echilibru – in lumina ESTE echilibru, iar in intuneric nu este. Tot astfel, protestarea impotriva cuiva/ceva genereaza un alt fel de energie fata de eforturile de a ajunge la ceva. Daca multimile ar scanda impotriva razboiului, concentrarea ar fi pe razboi, nu pe pace, iar efectul ar fi mult diferit fata de lumina abundenta care rezulta dintr-o concentrare asupra pacii – acesta e motivul pentru care „activistii” sunt inspirati sa participe in marsuri si vegheri pentru pace.

Mai mult, adunarile pentru a demonstra dorinta pentru o lume pasnica sunt esentiale din doua motive: La nivel individual, oamenii urmeaza ghionturile sufletelor lor pentru a actiona in acord cu conventiile facute inainte de nastere; iar la un nivel mondial, este o dovada fata de familia spatiului nostru, ca oamenii Pamantuluji participa la transofrmarea ei – pe aceasta baza li se permite altor civilizatii sa-si extinda influenta lor in anumite zone ale planetei, care, in alte conditii, ar fi in afara jurisdictiei lor. Asta inseamna ca miriadele voastre de activitati pentru atingerea pacii, refacerea mediului, protejarea speciilor animale, atitudine umana fata de oameni si de toate formele de viata ale Pamantului, legi juste si altele asemenea, sunt, la nivel colectiv, „invitatii” pentru ei, ca sa va asiste in aceste zone. Inainte sa fie formulata aceasta invitatie, pe baza legii universale, alte civilizatii puteau raspunde doar la chemarea Pamantului de ajutor pentru a-si mentine in viata trupul ei planetar; chiar in clipa in care striga, timp de sase decade inapoi in timpul vostru liniar, Dumnezeu le-a autorizat sa ii ofere Pamantului ajutorul cerut. Am manetionat in mesaje anterioare razele lor de lumina si diferite tipuri de asistenta tehnologica care inlcud, la cererea Pamantului dupa „9/11”, prevenirea tuturor actelor teroriste de acea dimensiune a mortii si distrugerii.

Va rog sa nu credeti ca, deoarece nu au avut loc „aterizari masive” si nici un membru de familie din spatiu, care traieste in mijlocul vostru, s-a prezentat, ei nu sunt aici. Milioane dintre ei lucreaza zi si noapte in folosul vostru si al Pamantului! Ziua va veni cand veti cunoaste vastitatea vigilentei si asistentei in aceasta era fara precedent din lumea voastra si va veti luat locul meritat alaturi de fratii si surorile voastre stelare, ca cetateni ai universului.

S: Multumesc si cred ca ai inceput sa faci digresiuni!

MATEI: Stiam care era prima intrebare de pe lista ta, mama!

S: Asa este, stiai. Uite urmatoarea si se bazeaza pe faptul ca Dumnezeu cinsteste liberul arbitru al tuturor oamenilor. Scriitorul a citat exemple personale si globale de greutati datorate liberului arbitru „intunecat”, iar intrebarea lui este: Cand decizia de liber arbitru al unuia trece linia si afecteaza deciziile de liber arbitru ale altora?

MATEI: Intrebarea este logica si raspunsul este simplu, dar noi stim ca efectele larg raspandite ale liberului arbitru in actiune nu sunt usor de inteles de voi. Raspunsul este, Dumnezeu – sub toate denumirile pe care le poarta Fiinta Suprema a acestui univers – nu are de ales, decat sa cinsteasca expresia individuala de liber arbitru a fiecarui individ. Dumnezeu este obligat sa se supuna acelei legi a Creatorului, chiar daca a avut ca rezultat nu doar starea tumultuoasa, brutal distrugatoare a lumii voastre timp de milenii, dar si distrugerea totala a altor planete si a civilizatiilor lor. Liberul arbitru este esential, astfel incat fiecare individ de pe tot cuprinsul universului sa poata alege ce sa traiasca in intregul spectru al capacitatilor sufletesti, in fiecare viata, in trup fizic sau in spirit. „Trecerea liniei” de catre un suflet in timpul unei vieti este sansa de a echilibra experienta altei vieti, in care alt suflet a „trecut linia” si a avut un efect de impact negativ asupra dorintelor primului suflet si a deciziilor luate in mod liber.

Acelasi principiu se aplica grupurilor largi de suflete care isi traiesc alegerile care au efect direct asupra dorintelor colective ale unui alt grup mare, astfel echilibrand karma grupului. Din punct de vedere geografic, acest lucru explica faptul ca generatii dupa generatii de lasari de sange au loc in anumite zona si nu in altele, de ce razboaiele civile sunt prevalente in anumite tari si nu in altele, de ce regimuri tiranice sunt comune in anumite locuri si nu in altele. Pentru ca reincarnarea ofera ocazia de a echilibra trairi din alte vieti, sufletele pot petrece multe vieti ca un „cheag de suflete” in aceeasi zona geografica.

Cu aceasta explicatie, este de asemenea logic sa intrebam: Cu dorinta fiecarui suflet de a ajunge la echilibru, cum poate sa se sfarseasca vreodata acest ciclu pe Pamant? Se incheie prin alegerea, in liberul arbitru al Pamantului, de a-si recastiga echilibrul care a domnit in sinea ei originara de Eden, prin intoarcerea la acea stare mai inalta, si in concordanta cu decizia ei de ascensiune, fortele de lumina de pe tot cuprinsul universului, si lucratori de lumina din launtrul si de pe planeta au ajutat-o prin generarea luminii de care are nevoie pentru inaltare.

S: Mash, toate lucrurile sunt inca pe calea inaltarii Pamantului, nu-i asa? Cineva a scris ca ultimele doua mesaje nu sunau atat de incurajatoare ca toate cele dinainte.

MATEI: Da, mama, stiu si cred ca daca vei copia aici raspunsul tau catre ea, este o idee buna, asa ca te rog sa faci asta.

S: Iata-l:

„Incurajarea pentru toti care accepta lumina este definitiva; dar in mesajele lui Matei si in cele ale altor fiinte de lumina evoluate, inaltarea Pamantului este asigurata si tot asa este calatoria tuturor oamenilor plini de lumina care aleg clauze de longevitate in contractele sufletelor lor, care includ asa ceva. Matei si ceilalti din acest areal simt iubire si compasiune pentru TOTI cei de aici si, ca si Pamantul insusi, ar dori ca toti sa il insotitm in densitatile mai inalte. Toti dintre noi am ales la nivel sufletesc sa fim aici acuma pentru a participa la aceasta era unica de reinnoire spirituale si transformare globala.

Nota de descurajare pe care o simtiti este datorata faptului ca, din perspectiva lui Matei si a altora, ei pot sa vada ca, decat sa imbratiseze adevarurile universale pe masura ce le sunt revelate, multi oameni vor tine mai degraba strans vechile credinte, refuzand sa accepte ca ce au invatat este gresit, iar astfel ei vor alege sa nu mearga impreuna cu Pamantulul si cu oamenii ei iluminati. In orice caz, asa cum spunea Matei, ei se mangaie stiind ca acele suflete vor avea ocazii in alte lumi din densitatea a treia, pentru a-si aduce aminte de sinea lor divina si de Unitatea a Tot ce Este, impreuna cu misiunea lor aleasa de a ajuta acele lumi sa se ridice in vibratii mai inalte si astfel sa evolueze si ei insisi.”

MATEI: Multumesc, mama, ai rezumat perfect sentimentele pe care le-am exprimat in alte mesaje si cred ca pot fi repetate. Noi intelegem importanta pentru voi, de a primi reasigurari ca Pamantul se afla constant pe cursul sau, dar simtitm totodata ca spunandu-va ce vedem in campul ei energetic de potential este important, asfel incat sa fiti pregatiti, sa nu fiti luati prin surpindere, si astfel sa aveti aceeasi stare de confort ca si noi, stiind ca intotdeauna sufletele primesc alte oportunitati de evolutie, niciodata penalitati pentru ca nu le recunosc pe cele aflate la indemana.

S: Un alt mail despre liberul arbitru, de la cineva care a citit „Light and Live in Action” (tr. Lumina si iubire in actiune) (Iluminari pentru o Noua Era), unde ai spus ca ar trebui sa trimitem lumina si iubire spre cei al caror comportament nu il apreciem. I s-a spus ca trimitand-o si doar permitandu-i cuiva sa decida daca sa o primeasca sau nu, ar viola liberul arbitru al respectivei persoane si ar duce la o karma negativa facand asta – te roaga sa clarifici acest lucru.

MATEI: Nimeni care trimite iubire si lumina – care este aceeasi energie, exprimata diferit si cea mai puternica forta din cosmos – nu ar crea vreodata „karma negativa”! Iar niciodata nu ar putea trimiterea de raze de enrgie care sunt chair esenta Creatorului sa fie concepute ca violand liberul arbitru al cuiva, pentru ca exercitarea liberului arbitru consta in facerea unei alegeri constiente. Daca primitorul dorit nu ar dori sa primeasca lumina, bariera pe care el sau ea o are impotriva ei ar respinge automat intrarea ei, iar in mod constient persoana nu ar sti niciodata ca a fost trimisa lumina.

S: Inteleg. Poate pentru ca vine Pastele, am primit multe mail-uri despre Iisus. O seama de oameni au citat din diferite carti sau channel-uri de informatii care sunt foarte asemanatoare sau aproape identice cu ale tale, cu o exceptie majora – ele includ crucificarea si invierea lui Iisus, iar tu spui ca ele nu au avut loc. In mare, toti cei care scriu ar dori sa explici cum ceva care este fie fapt adevarat sau nu este – nu este o chestiune de interpretare – a avut loc in acest subiect care este miezul credintelor crestine. Barbatul care afirma ca tu esti singura sursa care pretinde ca Iisus nu a murit pe cruce, a intrebat: „De ce ar pretinde Matei acest lucru, care pune sub semnul indoielii tot restul informatiilor lui?”

MATEI: Daca as fi cu adevarat singur in „acea pretentie”, domnul ar avea un argument solid. El, ca si aproape orice alt suflet de pe Pamant, nu are acces la inregistrarile care dovedesc faptul ca Iisus a avut o viata lunga alaturi de sotia sa sa, Maria Magdalena, si copiii lor; iar, pe o baza foarte recenta, dansul nu a citit mesajul lui Dumnezeu despre viata lui Iisus intr-una din carti (capitolul „Iisus” in Iluminari pentru o Noua Era). Nu pot da o explicatie definitiva, de ce unii considera ca povestea biblica a lui Iisus ar fi corecta, dar s-ar parea ca credinta lor nezdruncinata in dogma religioasa este factorul deicisv. Indiferent de faptul ca o credinta este bazata pe fapte sau fictiune – adica, pe adevar sau pe fals – credinta este in realitatea persoanei si poate sa „se suprapuna” cu informatia transmisa telepatic. Sa nu subestimati energia puternica a credintei!

S: Exista si alte intrebari despre Iisus. Un corespondent spune ca are sentimentul, impreuna cu viziunile ei psihice, ca El s-a reincarnat si ca trieste in SUA. Altcineva a scris ca stie ca Iisus a venit din Pleiade. Amandoi ar dori sa afle comentariile tale.

MATEI: Sufletul care s-a intrupat in Iisus si in alti mesageri importanti ai lui Dumnezeu in tot cuprinsul universului nu s-a reincarnat nicaieri pe Pamant, dar energia Christica, ce este esenta IUBIRE/LUMINA a acelui suflet este acolo intr-o abundenta atat de mare, incat este realmente tangibila! Privitor la Iisus si afirmatia ca ar fi „venit din Pleiade”, nu pot decat sa ma mir de unde vine povestea asta fantezista.

S: Trecand la alta religie, un cititor a scris ca „integritatea Coranului a fost verificata cuvant cu cuvant, temeinic printr-un cod numeric care face coincidentele imposibile din punct de vedere matematic”, iar acolo „nu exista nici o mentiune despre vieti multiple si reincarnari”. El vrea sa stie de ce exista aceasta discrepanta intre Coran si ceea ce ai spus.

MATEI: Nu pot explica ce nu stiu, iar eu nu stiu de nici un cod numeric care poate dovedi valabilitatea fiecarui cuvant din nici o carte antica, religioasa sau de alt fel. In orice caz, vieti multiple ale unui suflet este realitatea universala, fie ca este sau nu este inclusa in vreo carte sfanta.

S: Bine, dragule, multumesc. Incalzirea globala este o tema mare. Majoritatea oamenilor intreaba cum vor afecta calotele glaciare care se topesc viata marina si zonele de coasta, dar putini vor sa stie daca Al Gore este sincer in munca sa de a opri incalzirea globala sau daca are motive politice. Aici e o intrebare care cred ca este interesanta: Oamenii de stiinta care spun ca este un episod natural repetat sunt oameni „iluminati”, care stiu ca acest lucru duce la o clima globala moderata, asa cum spunea Matei?

MATEI: Din nefericire, o parte din populatia marina si cea care traieste in zonele reci nu va supravietui, car ajoritatea se poate adapta mult mai usor la cresterea temperaturii oceanelor si a pamantului decat la traiul in ape poluate sau in zone de testare cu sonarul sau in custi, cu atat mai putin sa scape de nimicirea pentru blana sau colti, „experimente stiintifice” sau delicatese cum sunt caviarul si aripioarele de peste. Unele zone de coasta care sunt netede si insule vor fi afectate, asa cum am mentionat mai devreme, cand am spus ca locuitorii vor avea timp sa se mute in zone mai inalte si vor fi compensati pentru mutare. Interesul sincer al domnului Gore in probleme de mediu este de lunga durata, iar daca va folosi acest lucru pentru avantaj politic ramane de vazut. Nu stiu daca vreunul din oamenii de stiinta care spun ca incaluzirea globala este un episod natural care se repeta sunt „iluminati”; ceea ce stim este ca oamenii de stiinca care insotesc aceasta opinie sunt angajati de guverne sau corporatii, si ca interesul ambelor categorii este finanicar si nu de mediu.

S: Un cititor a trimis un raport destre oameni de stiinta care au facut experimente prin aceea ca au pus organe umane intr-un trup de oamie, sperand ca, eventual, mai multe organe omenesti vor fi disponibile pentru oamenii care au nevoie de transplanturi. Ea doreste sa auda parerea ta despre asta.

MATEI: Este mai mult decat o „opinie” – cu mult timp inainte ca acest experiment ar putea sa ajunga la aceste rezultate, transplanturile de organe vor fi doar in cartile voastre de istorie. Pe masura ce Pamantul continua pe cursul ei, vibratiile mai inalte vor elimina microbii care produc boli, parazitii, toxinele, chimicalele si alte manifestari ale minitilor intunecate care produc boala, cedarea organelor si moarte. Nu trec cu vederea raul pe care si-l pricinuiesc indiviziii cu alcool si alte droguri de care sunt atasati, cu mancarea excesiva, stresul prelungit sau emotiile suprimate; toate aceste inclinatii vor disparea si ele, pe masura ce mesajele la nivel sufletesc ridica tot mai mult constienta individuala si colectiva.

S: Am crezut ca vei spune ca experimentul este o idee ingrozitoare – ca sa vezi cata intuitie am! Un cititor, care a trimis un articol asupra speculatiei ca armata SUA va organiza un „atac furisat” asupra Iranului in urmatoarele cateva zile, cere sa afle daca crezi ca se va intampla.

MATEI: Mai intai spun, de obicei intuitia ta te slujeste bine, draga suflete, iar acum spun ca „atacuri furisate” au fost deja facute, daca luam in considerare activitatile agentilor „black ops” care raspandesc dezbinarea si „inteligenta” care aduna spioni. Dar daca speculatia este destpre un atac masiv, nu vedem sa se intample asa ceva. O, da, aceastas mai este inca intentia acelor putine minti care, de catva timp, au fost incapabile de o gandire lucida, dar un contingent mult mai sanatos de strategi de razboi si comandanti pe teren vad ca ducerea la indeplinire a unui astfel de plan ar fi dezastruos. Ei cunosc statutul fortelor militare SUA privitor la puterea numarului de trupe, a armelor si vehiculelor; raspandirea oboselii de lupta; numarul mortilor, ranilor si leziunilor care indisponibilizeaza; si moralul scazut al trupelor datorat inutilitatii continuãrii de a lupta si a muri pentru a aduce „democratia” unor tari care au afirmat foarte clar ca vor sa se auto-guvernez. Ceea ce devine tot mai mult cunoscut public este daor informatia de la „varful de aisberg”.

S: Matei, acest razboi de neconceput trebuie sa se sfarseasca CURAND! Unele intrebari sunt despre asta. Majoritatea celor care scriu doresc sa stie cand vor fi retrase toate trupele din Irak, iar cineva a intrebat: A inceput retragerea trupelor dar nu a fost anuntata public pentru ca guvernul a simtit ca nu ar trebui sa fie cunoscut din motive de securitate nationala? Cineva a scris ca aceasta intrebare este retorica si ca probabil ca poti raspunde la ea: Cum pot membrii Congresului sa justifice adaugarea amendamentelor privitaore la conservele de proc la legislatia care include un termen pentru aducerea trupelor noastre acasa?

MATEI: Nu a avut o adevarata retragere a trupelor, doar o rotatie, iar noi nu putem spune din activitatea risipitã din campul de energie al potentialului, cand toate trupele straine vor parasi Irakul. Hotararea Illuminatilor de a ocupa acea tara, ca un poas necesar in controlarea intregului Orient mijlociu este la fel de puternica ca intotdeauna – acele sunt mintile incapabile de gandire lucida – si totusi, interesul global in retragerea trupelor este de asemenea puternic, Congresul „o scalda” cu privire la cuprinderea acestui lucru in legislatie. Cat priveste intrebarea „retorica”, cred ca pot raspunde la ea: Realegerea – indeplinirea dorintei acelor constituenti care au votat acei membri in oficiu si corporatiile care au fondat campaniile lor.

S: Da, cred ca este asa – mai este inca foarte multa lacomie si fuga dupa putere aici.

MATEI: Sunt, de asemenea, amenintari si mituiri, mama, iar pledoaria lui Bush pentru veto fata de orice document care ar cere termene pentru retragerea trupelor – acestea sunt parte din aceasta. Dar, asa cum am spus adeseori, in timp ce acest lucru ar putea fi considerat „razboiul lui Bush”, el este marioneta razboiului Illuminatilor si face ce i se spune sa faca.

S: Cu cotatiile sale abisale la electorat si opinia lumii care se intoarce in numar mare impotriva deciziilor sale, m-am mirat de ce Illuminate nu l-au asasinat.

MATEI: Mama, nu te gandesti la cele doua fractiuni de Illuminati si ca Bush este clonat. Cel putin doua din clone au fost ucise, dar fractiunea s-a asigurat ca sunt disponibile noi clone fara absenta nedorita a „presedintelui” in fata ochiului public.

S: Nu mi-ai spus asta! OK, eu n-am intrebat. Acest corespondent ar dori sa cunoasca „interpretarea ta despre ‚Flacara violeta’ pentru a ajuta la vindecarea trupului, mintii si a spiritului” – ea a citit ca este „puterea sfanta a lui Dumnezeu pentru a ne ajuta sa ne vindecam”.

MATEI: In gama intreaga a culorilor si a tonurilor - si exista miriade de culori si tonuri pe care cele cinci simturi primare ale noastre nu le pot detecta – fiecare poarta vibratii unice, care impreuna sunt esentiale pentru pastrarea unui univers ordonat; astfel, eie sunt importante nu doar pentru trupul, mintea si spiritul oamenilor terestri, dar pentru toate formele de viata de pe curpinsul universului, inclusiv stelele si taote celelalte corpuri ceresti. Desi ati desemnat culori specifice pentru a creste sanatate, a duce la evolutia constientei si la claritate spirituala, in mod universal toate razele spectrului au o seama de efecte benefice. Oricum, in lumea voastra, vazandu-va, pe voi, iubitilor, si Pamantul inconjurat de sau permeat de lumina iridescenta-lucitoare alba sau galben stralucitare, are efectul cel mai puternic.

S: Matei, asta e interesat, dar nu se refera la intrebarea despre flacara violeta.

MATEI. Ai dreptate, mama, si voi fi cuminte – o tineam deoparte si n-ar fi trebuit. „Flacara violeta” este piesa centrala pentru o scoala de gandire, si nu are mai multa putere de vindecare magica sau mistica, sau mai putina „putere sfanta a lui Dumnezeu” decat oricare alta culoare, daca nu crezi ca are. Credinta o face sa fie ce este!

S: Multumesc, Matei – inteleg de ce „o tineai deoparte”.

MATEI: Stiu ca stii, mama, dar nimeni altcineva nu stiu, astfel ca voi spune ca, desi acest ucru nu scuza lipsa mea de afirmatie directa, nu-mi place sa arat cu degetul in acest fel catre nici un individ sau un grup, sau sa subminez ceea ce ar putea avea efect, daca aceasta este credinta care ia nastere dintr-o decizie libera.

S: Ma bucur ca ai spus asta – mamelor nu le place ca copiii lor sa fie gresit intelesi! Grija unui corespondent pentru popularitatea filmului „The Secret” este ca legea atractiei poate fi apliata mai ales pentru atragerea de bogatie. Ea tocmai a vazut o dovada a acestui lucru la o expozitie si a intrebat daca aceasta ar putea fi o incercare a Illuminatilor pentru a ne face sa ne concentram asupra ceea ce vrem pentru noi insine si pentru a face mai multi bani in loc sa folosim legea pentru a sluji nevoilor umanitatii si planetei noastre.

MATEI: Orice este dezvoltat pentru „bine” poate fi folosit pentru „rau”. Importante lui „the Secret” este aducerea la cunostinta maselor a acelei legi universale care opereaza constant si care pana acum era cunoscuta de foarte putini oameni care o foloseau fie in beneficiul lor sau in detrimentul lor, in functie de felul in care erau gandurile pe care se concentrau: de abundenta sau de nevoie. Eu cred ca a fost inevitabil ca pentru unii crearea abundentei in viata va fi insemnand in primul rand ceva financiar, dar odata ce energiile mai usoare care predomina acum pe Pamant si ridica constienta, eu cred ca legea va fi aplicata mai mult pentru abundenta spirituala si planetara decat pentru obtinerea unei avere sau a banilor.

S: Multumesc dragul meu. „Ce crede Matei despre marturia lui Khalid Shaikh Mohammed, ca a fost raspunzator pentru operatiunea 9/11 de la A la Z”?

MATEI: Stiu putin despre aceasta de la monitorii Pamantului din Nirvana, iar ei pun tot ce au marturisit prizonierii pe seama coercitiei prin tortura, lipsirii de somn, ideilor implantate si altor mijloace de a extrage orice „trebuie sa fie” in linia oficiala.

S: Eu nu cred ca asta ar surprinde pe orice iti citeste mesajele sau o multime de oameni care nici nu stiu despre ele. Aici este o intrebare fascinanta – ei bine, este de la cineva care a scris despre Sasquatch, ca „a vazut cum luceau ochii lor, le-a auzit limba si pasii si le-a simtit prezenta” si dezvolta „comunicarea telepatica cu ei pe o baza limitata”. Ea intreaba daca ei merg in Nirvana in dimensiunile a patra si a cincea dupa moartea fizica.

MATEI: Sunt miscat de sensibilitatea si constienta ridicata a acestui corespondent. Oamenii pe care ii numiti Squatch – sau „piciormare” si Yeti sau „omul de zapada abominabil” – nu sunt imaginatia cuiva, asa cum se crede in general, ci sunt atat de evanescenti cum ii stiu cei care cred – ei au capacitatea de a se dematerializa si rematerializa. Trupurile lor mari si paroase s-ar putea sa nu indice fiinte avansate in asa masura, dar aceste suflete evoluate dintr-o alta civilizatie, care au ramas prizoniere in denstiatea a treia, au pastrat mult din inteligenta lor iriginara si claritatea spirituala. „Goliat” cel din Biblie a fost din neamul acesta, cand o mica populatie traia in acea zona. Trupurile lor au suferit o mutatie dintr-o aparenta fara par intr-o adevarata blana, pentru a rezistenta mai confortabila in lumea elementelor si totodata un camuflaj in padurile in care, cu secole in urma, s-au retras pentru siguranta si unde traiesc in armonie cu Natura. Datorita ADN-ului lor, care este diferit de al nostru in privinta imbatranirii programate, ei au o perioada mai mare de viata decat voi, dar nu se reproduc des, iar populatia originara pamanteasca, formata din relativ putine suflete, a ramas aproape aceeasi. Conform naturii lor, ei sunt blanzi, dar sunt foarte reticenti fata de umanii Pamantesti, iar daca se simt amenintati pot fi feroce, pentru ca este in joc supravietuirea rasei lor.

Pentru a rapsunde la intrebare: da, ca si toate cellalte suflete care au ales o viata pe Pamant, Sasquatch si Yeti trec spre Nirvana. In functie de conditiile in care au murit – adica daca au murit in pace su cu psihicul traumatizat – fie stau doar atat cat sa salute suflete pe carele-au cunoscut, inainte de a se intoarce in locurile lor natale, sau stau pentru tratamentul obisnuit si hrana pe care o primesc toate sufletele care au nevoie de asta, iar apoi se alatura din nou civilizatiei lor. In ambele cazuri, ei si manifesta trupurile originare pe durata urmatoarei perioade de viata.

S: Deoarece viata lor de aici nu este chiar ideala, de ce continua sa revina sufletele sa traiasca in calitate de Sasquatch sau Yeti?

MATE: Aceasta rasa a stiut de multa vreme ca va veni o Era de Aur pe Pamant, pentru care ei simt o profunda iubire si afinitate, iar atunci ei urmeaza sa traiasca in mijlocul celorlalti oameni iluminati; iar loc le place viata de familie, astfel ca se intorc mereu aceleasi suflete. Mama, stiu intrebarea ta, asa ca voi raspunde la ea: Noul personaj al sufletului, copilul, vine cu si isi mentine inteligenta si claritatea spirituala a patra sau a cincea; iar faptul ca este putina schimbare in traiul din timpul vietii terestre – deci, practic nici o posbilitate pentru cresterea sufleteasca – nu este o problema, pentru ca evolutia cumulata a sufletului are loc odata cu personalitatile, prin continuul universal care traieste in civilizatii care sunt mult mai avansate decat a patra si a cincea.

Da, stiu ca asta ne aduce inapoi la confuzia cu „sufletul”, asa ca din nou va spun ca in timp, veti cunoaste simplitatea Unitatii Totului.

S: OK, dragule! Am ajuns la limita spatiala. Mai este ceva scurt ce ai dori sa aidaugi?

MATEI: VA rog sa pastrati la loc de frunte in gandurile voastre faptul ca Dumnezeu iubeste toate sufletele neconditionat, asa cum o facem toti cei de la nivelul acesta, iar noi va respectam si va onoram, de asemenea, in calitatea voastra de suflete frumoase, cu lucire puternica. Noi suntem Una.

_____________________________

IUBIRE si PACE

Suzanne Ward

www.matthewbooks.com

http://mattthewmessages.blogspot.com/ - ENGLISH

http://matthewdeutsche.blogspot.com/- DEUTSCHE
http://matthewfrance.blogspot.com/ - FRANÇAIS

http://www.lightworker.it - ITALIANO
http://matthewsindutch.blogspot.com/ - DUTCH
http://federaciongalaticaenespanol.blogspot.com/- SPANISH

http://livrosmatthew.blogspot.com/- PORTUGUÊS
http://mesajedelamattei.blogspot.com/ - ROUMANIAN

http://www.selvet.dk/forum/forum.asp?FORUM_ID=460 – DANMARKS

PUTIN




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


sorin

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb